Înregistrează-te

Către o guvernanță oceanică incluzivă și echitabilă

Oceanul se confruntă cu presiuni tot mai mari – de la schimbările climatice la supraexploatare – însă capacitatea noastră de a răspunde eficient la acestea este împiedicată de o guvernanță fragmentată, de procesul decizional de sus în jos și de dezechilibrele de putere profund înrădăcinate. La Conferința ONU privind Oceanele din 2025 (UNOC-3), este esențial să se solicite o guvernanță a oceanelor mai incluzivă și mai echitabilă.

Deși cunoștințele noastre despre ocean se aprofundează și soluțiile durabile la presiunile care subminează sănătatea oceanelor sunt la îndemână, progresele măsurabile rămân limitate, departe de a se lua măsurile urgente și sistemice necesare pentru a face față amplorii și ritmului provocărilor oceanice. Guvernanța fragmentată accelerează aceste degradări prin faptul că nu reușește să abordeze factorii de stres care pun în pericol ecosistemele marine și pun în pericol viața multora, în special a comunităților de coastă, care se bazează pe ocean pentru hrană, mijloace de trai și bunăstare. Pentru a explora ce trebuie să se schimbe pentru a asigura o guvernanță echitabilă a oceanelor și soluții oceanice bazate pe știință, am discutat cu doi experți în domeniul oceanelor:

  • Mia Strand, Cercetare postdoctorală Ocean Nexus Fellow la Universitatea Nelson Mandela din Africa de Sud, a cărei activitate se concentrează pe procese de cercetare participativă și metode bazate pe artă pentru a implica comunitățile locale în coproducția de cunoștințe și guvernanța oceanelor
  • Frank Mirobo, conservaționist marin și lector asistent la Universitatea din Dodoma din Tanzania, a cărui activitate se concentrează pe implicarea comunității și leadershipul tinerilor în vestul Oceanului Indian

Guvernanța fragmentată a oceanelor și impactul acesteia

În prezent, guvernanța oceanelor este puternic fragmentată în cadrul tratatelor multilaterale, națiunilor, sectoarelor și chiar în cadrul unor departamente guvernamentale individuale. Departamentele pentru pescuit, energie și mediu operează în compartimente izolate, fiecare gestionând diferite aspecte ale oceanului fără coordonare, comunicare sau viziune comună. Unul poate supraveghea zonele marine protejate, altul acordă licențe pentru explorarea petrolului în largul mării, în timp ce un al treilea stabilește cote de pescuit. Această fragmentare structurală nu reflectă interconectarea oceanului și ignoră realitățile comunităților de coastă ale căror vieți traversează aceste granițe create de om. De exemplu, în Africa de Sud, guvernanța fragmentată duce adesea la suprapuneri sau conflicte de cadre juridice, lăsând pescarii la scară mică confuzi, împiedicându-i să acceseze oceanul pentru hrană sau mijloace de trai și rezultând în arestări nejustificate.

În conformitate cu Dr. Mia Strand, această deconectare nu este accidentală. Ea reflectă moșteniri istorice și culturi instituționale, cum ar fi cadrele de guvernanță colonială, care continuă să modeleze politica marină și astăzi. Ea avertizează că până și inițiativele progresiste, precum planificarea spațială marină și obiectivul de conservare 30×30, riscă să consolideze modelele de excluziune, cu excepția cazului în care sunt regândite fundamental pentru a recunoaște mai bine diversele sisteme de cunoaștere și a centra comunitățile care ar trebui să beneficieze de aceste decizii.

Potrivit lui Strand, conservarea marină este prea adesea încadrată ca protejarea ecosistemelor din comunități locale, mai degrabă decât cu Această abordare ignoră cunoștințele lor aprofundate și rolul lor îndelungat de custodi ai oceanelor, subminând în cele din urmă însăși obiectivele conservării marine și ale justiției sociale. Deconectarea dintre guvernanța oceanelor și experiențele trăite de comunitățile care depind de ocean pentru supraviețuirea lor duce la luarea deciziilor care riscă să fie nu numai ineficientă, ci și dăunătoare în mod activ.

Politicile nu ar trebui să împiedice comunitățile să beneficieze de resursele naturale, ci mai degrabă să creeze cadre care să asigure interacțiuni durabile, respectuoase și reciproc avantajoase.

Frank Mirobo

Frank Mirobo

Asistent universitar

Universitatea din Dodoma, Tanzania

Frank Mirobo

De la o guvernanță fragmentată a oceanelor la una echitabilă și incluzivă

Cum arată o transformare semnificativă a guvernanței oceanelor? Dr. Frank Mirobo explică faptul că guvernanța integrată a oceanelor înseamnă implicarea tuturor celor afectați de ocean sau care beneficiază de pe urma acestuia. Aceasta include factorii de decizie politică, cercetătorii, comunitățile de coastă, pescarii, industriile maritime, poluatorii și chiar și pe cei conectați indirect la ocean. Pentru Strand, trecerea trebuie să meargă dincolo de consultare, către coguvernanță, făcând o distincție esențială între co-management – participarea la procesul de implementare – și co-guvernare – partajarea procesului decizional strategic și a drepturilor.

Este important de menționat că guvernanța incluzivă a oceanelor nu înseamnă doar inserarea comunităților în cadrele existente. În schimb, acestea trebuie reproiectate de la zero. Aceasta implică crearea de procese participative, centrarea sistemelor de cunoștințe indigene și locale și susținerea unor mecanisme de guvernanță care sunt ecologice și juste din punct de vedere social. Strand subliniază, de asemenea, că este esențial să întâlnim oamenii acolo unde se află, atât la propriu, cât și la figurat. Aceasta implică adaptarea la programul și prioritățile partenerilor non-academici, compensarea echitabilă a indivizilor pentru timpul lor și asigurarea transparenței și flexibilității pe tot parcursul procesului de coproducție.

Important este cine facilitează procesul de coproducție. În mod ideal, facilitatorii ar trebui să aibă experiență în rezolvarea conflictelor și capacitatea de a oferi spațiu pentru perspective multiple.

Dr. Mia Strand

Dr. Mia Strand

Cercetare postdoctorală Ocean Nexus Fellow

Universitatea Nelson Mandela

Dr. Mia Strand

Însă sistemele actuale adesea acționează împotriva acestui lucru. Persistă încă o mentalitate de „conservare a fortăreței” – tratarea conservării marine ca pe o chestiune de poliție, mai degrabă decât de parteneriat. Managerii marini, de exemplu, sunt uneori evaluați în funcție de dimensiunea ariilor protejate și de numărul de arestări. Indicatorii de performanță rareori recompensează coproducția și, în unele cazuri, sunt chiar mustrați pentru implicarea excesivă a părților interesate, subliniază Strand. Ea subliniază că indicatori pentru dialog și participare Deși există, acestea nu sunt adesea recunoscute în cadrele de monitorizare și evaluare.

Cazurile din lumea reală arată că coproducția nu este doar justă, ci și mai eficientă. De exemplu, comunitățile indigene și locale de-a lungul „Coastei Sălbatice a Capului de Est din Africa de Sud” au reușit a contestat studiile seismice offshore propuse de Shell – prima fază a explorării offshore de petrol și gaze naturale – în instanță. Înalta Curte Makhanda a constatat că Shell nu a reușit să consulte în mod semnificativ comunitățile afectate, multe dintre ele deținând drepturi de pescuit tradiționale și mențin legături spirituale și culturale profunde cu oceanul. În schimb, Shell s-a bazat pe un proces de consultare defectuos, de sus în jos, care a folosit canale de comunicare inaccesibile și i-a tratat pe monarhii tradiționali ca unici reprezentanți, marginalizând vocile locale. Strand observă că, dacă guvernul s-ar fi angajat într-o colaborare și implicare semnificativă cu comunitățile locale de la început, ar fi putut evita o înfrângere juridică majoră și o reacție socială negativă.

Strand susține că, înainte de proiectarea și implementarea ariilor marine protejate, colaborarea și implicarea comunităților ar trebui să fie, de asemenea, norma, iar dacă acest lucru nu a fost cazul, atunci pescarii, comunitățile de coastă, managerii de conservare și autoritățile locale ar trebui cel puțin să se reunească pentru a revizui legislația și planurile de management existente și pentru a discuta oportunitățile de rezonificare a zonelor restricționate și controlate. Ea subliniază că pornirea de la obiective comune, nu de la conflicte, orientează conversația către întrebarea cum să mergem mai departe împreună.

Oportunitățile de participare trebuie adaptate la contextele locale și bazate pe abordări incluzive care recunosc factorii istorici care modelează cine are acces la ocean. – Mia Strand

Mirobo împărtășește un exemplu din activitatea sa de conservare a țestoaselor marine din Tanzania, unde rezistența inițială la eliminarea consumului de țestoasele a fost depășită prin implicarea constantă a comunității. Echipa sa a desfășurat campanii de conștientizare, subliniind importanța ecologică a țestoaselor, declinul populației și riscurile pentru sănătate cauzate de consumul cărnii lor. Treptat, comunitățile, în special tinerii, au început să protejeze locurile de cuibărit și să pledeze pentru conservare. Această schimbare la nivel local, susținută de oamenii de știință și liderii locali, a dus în cele din urmă la noi reglementări. Mirobo subliniază că cheia a fost construirea încrederii prin dialog, nu prin prescrierea de acțiuni, ci prin explicarea motivului pentru care conservarea este importantă pentru sănătatea, mediul și economia lor.

Odată ce oamenii au înțeles cum totul era interconectat – de la țestoasele marine la propria lor sănătate și mijloace de trai – au început să își asume responsabilitatea. Această înțelegere mai profundă este ceea ce i-a împuternicit cu adevărat să acționeze. – Frank Mirobo

Ce trebuie să realizeze UNOC-3

La UNOC-3, este urgent să se solicite o schimbare structurală în guvernanța oceanelor – una care să reunească diverse sisteme de cunoștințe și să recompenseze construirea încrederii, implicarea în dialog și luarea deciziilor în comun. Numai prin această abordare se poate realiza o guvernanță oceanică cu adevărat incluzivă și echitabilă la toate nivelurile.


Fotografie de Guillaume Marques din Unsplash