În ultimul deceniu, mulți dintre noi s-au obișnuit să audă rapoarte despre natura problematică a industriei modei. Printre diversele materiale folosite în modă, poliesterul în special are un rau prost, și pe bună dreptate.
Producția de fibre sintetice, derivate din combustibili fosili precum petrolul și gazul, nu numai că epuizează resursele neregenerabile, dar contribuie și la emisiile de gaze cu efect de seră și la poluarea mediului. In conformitate cu Raportul Synthetics Anonymous 2.0 privind sustenabilitatea modei, cantitatea de ulei necesară pentru producția anuală de fibre sintetice depășește consumul anual al Spaniei, o statistică uluitoare care subliniază dependența industriei de combustibilii fosili.
Apoi este problema microplasticelor, un produs secundar al spălării articolelor de îmbrăcăminte sintetice, care ne poluează oceanele și căile navigabile. Având în vedere că poliesterul este cea mai utilizată fibră din lume, care se găsește în peste jumătate din toate textilele, merită, fără îndoială, să fie analizată. Cu toate acestea, concentrarea exclusiv pe materiale sintetice trece cu vederea un alt textil problematic: bumbacul.
Uită-te la eticheta de îmbrăcăminte de pe interiorul tricoului, blazerului sau pantalonilor pe care îi porți chiar acum. Există șanse mari ca măcar ceva pe care îl ai pe tine să fie din bumbac. Cel mai folosit natural fibre la nivel global, bumbacul este adesea perceput ca o alternativă benignă și preferabilă fibrelor sintetice precum poliesterul - este natural, până la urmă. De fapt, bumbacul vine cu propriul set de probleme de mediu.
Potrivit Programul Națiunilor Unite pentru Mediu (UNEP), cultivarea bumbacului ocupă 2.5% din terenul arabil mondial, dar consumă 200,000 de tone de pesticide și 8 milioane de tone de îngrășăminte anual, reprezentând 16% și, respectiv, 4% din utilizarea globală.
Bumbacul este, de asemenea, cunoscut a fi o cultură intensivă în apă în comparație cu multe alte fibre utilizate în producția textilă. De exemplu, fibrele sintetice precum poliesterul sau nailonul nu necesită apă pentru creștere, deși apă is utilizate în procesele lor de producţie. Fibrele naturale precum cânepa sau inul pot necesita mai puțină apă decât bumbacul, de asemenea, în funcție de condițiile specifice de creștere.
Intensitatea apei din cultivarea bumbacului este deosebit de importantă în regiunile în care resursele de apă sunt limitate sau în care agricultura concurează cu alte utilizări ale apei. În timp ce necesarul exact de apă pentru cultivarea bumbacului variază foarte mult în funcție de factori precum climă, tipul de sol, metoda de irigare și varietatea specifică de bumbac cultivat, WWF estimează că producția unui singur tricou din bumbac necesită aproximativ 2,700 de litri (713 galoane) de apă - echivalentul căruia ar putea întreține o ființă umană timp de doi ani și jumătate. Această utilizare excesivă a apei contribuie în mod semnificativ la stresul mediului.
Un exemplu clar al impactului bumbacului asupra resurselor de apă este Marea Aral – un lac cu apă sărată situat între Kazahstan și Uzbekistan. Odată al patrulea lac ca mărime din lume, Marea Aral a fost aproape drenată din cauza unui proiect de irigare a bumbacului inițiat de Uniunea Sovietică în anii 1960. Până în anii 2000, pierduse aproximativ 90% din volumul său, ducând la o serie de probleme ecologice și sociale, inclusiv pierderea pescuitului, creșterea salinității și probleme de sănătate în rândul populațiilor locale din cauza furtunilor de praf din albia expusă a lacului. Dispariția Mării Aral este unul dintre cele mai infame exemple ale modului în care practicile agricole nesustenabile pot duce la dezastru de mediu.
Acest lucru ne aduce la o problemă mai amplă legată de bumbac și alte forme de agricultură intensivă: deșertificarea. Deșertificarea este procesul prin care pământul fertil devine deșert din cauza diferiților factori, inclusiv seceta, defrișările și agricultura necorespunzătoare.
Recunoscând importanța abordării deșertificării și secetei, Ziua Mondială de Combatere a Deșertificării și Secetei este sărbătorită anual la 17 iunie. Această zi își propune să crească gradul de conștientizare cu privire la prezența deșertificării și a secetei, să evidențieze metodele de prevenire a deșertificării și de redresare după secetă și să promoveze gestionarea durabilă a resurselor de pământ și apă.
Știm că pământul sănătos este vital pentru viață, oferind 95% din hrană, adăpost, îmbrăcăminte și mijloace de trai. Totuși, conform ONU, pierdem 100 de milioane de hectare de teren sănătos anual din cauza unor practici nesustenabile. Abordarea durabilității în sectorul modei necesită o strategie cuprinzătoare care să depășească producția responsabilă de textile, dar este o piesă mare a puzzle-ului. Măsuri precum reducerea consumului de apă și reducerea consumului de substanțe chimice sunt esențiale pentru conservarea resurselor finite, protejarea ecosistemelor și atenuarea consecințelor sociale ale practicilor agricole nedurabile.
Surse:
https://www.un.org/en/observances/desertification-day
https://www.unccd.int/events/desertification-drought-day/2024
Citiți mai multe despre Prezentarea grupului de experți ISC pe oceane: furnizarea de contribuții bazate pe știință pentru Conferința ONU Ocean 
Citiți mai multe despre șase ateliere de consiliere științifică care vor fi ghidate de INGSA-Asia în 2025 
Citiți mai multe despre Regândirea științei: O abordare bazată pe misiune pentru a aborda provocările globale de sustenabilitate 