Un ocean sănătos și gestionat durabil este vital pentru întreaga viață de pe Pământ. Acesta reglează clima, susține biodiversitatea și oferă transport, energie regenerabilă, securitate alimentară și mijloace de trai pentru miliarde de oameni. Însă oceanul se confruntă cu presiuni tot mai mari, de la schimbările climatice și poluare până la pierderea biodiversității, împingând ecosistemele către puncte critice de cotitură. Deși știința are un potențial puternic pentru soluții transformatoare, știința oceanică rămâne fragmentată și izolată.
I-am întrebat pe doi experți oceanografi din rețeaua Consiliului Internațional pentru Știință (ISC) ce trebuie să se schimbe pentru a ne asigura că știința oceanică poate contribui la un viitor just, rezistent și sustenabil.
Punctele de cotitură marchează praguri la care schimbările incrementale pot declanșa schimbări bruște și ireversibile în funcția și stabilitatea ecosistemului. Acestea evidențiază complexitatea și interdependența sistemelor marine și întăresc urgența... eficace acțiunea oceanică.
După cum se explică prin Jean-Pierre Gattuso, punctele de cotitură din sistemele oceanice pot fi evazive. De exemplu, cercetările sale privind acidificarea oceanelor arată că schimbările se desfășoară adesea treptat, fără o schimbare bruscă sau dramatică, ceea ce face dificilă identificarea unui prag clar. Însă alte sisteme oceanice se comportă diferit. Recifele de corali, de exemplu, prezintă praguri distincte - doar o creștere de 1-1.5°C a temperaturii mării poate provoca albirea coralilor, iar dacă stresul termic persistă mai mult de o săptămână sau două, poate provoca mortalitatea în masă a coralilor, amenințând colapsul întregului ecosistem. În 2024, oceanul a cunoscut al patrulea eveniment global de albire a coralilor din 1998 – o amintire dură a cât de aproape suntem de un potențial colaps al ecosistemului. Însă, deoarece nu toate ecosistemele prezintă puncte de cotitură clare, acțiunile precauționale, bazate pe știință și la timp la nivelul oceanelor sunt esențiale pentru a evita daunele neintenționate și potențial ireversibile.
Dincolo de sistemele biofizice, punctele de basculare pot apărea și în sistemele socio-ecologice, apărute din interacțiunea presiunilor de mediu, economice și sociale. Laura Pereira se referă la aceste schimbări ca „schimbări de regim” – perturbări care pot să nu fie complet ireversibile, dar în care redresarea este adesea lentă, dificilă sau puțin probabilă în intervalele de timp relevante pentru politici. dispariția pescuitului de cod atlantic din Marea Nordului ilustrează o astfel de schimbare – supraexploatarea și schimbările climatice au împins sistemul într-o stare de epuizare, în care populațiile de cod s-au chinuit să se refacă. Cu toate acestea, dacă sunt anticipate în mod corespunzător, aceste dinamici pot oferi uneori și o fereastră de oportunitate pentru acțiune. Acest lucru este exemplificat de guvernanța transformațională a pescuitului chilian în urma turbulențelor politice și a prăbușirii stocurilor de resurse.
Recunoașterea și reacția la aceste puncte de cotitură – fie ele ecologice sau sociale – sunt esențiale. După cum ne amintește Gattuso, miza este mare: oceanul susține ecosisteme, economii și miliarde de vieți. Dacă ar fi o țară, economia sa s-ar clasa pe locul cinci în lume.
Indiferent dacă vă pasă sau nu de frumusețea naturii, ar trebui să vă pese de nenumăratele servicii pe care le oferă. Economia oceanică este estimată la o valoare de 2.6 trilioane de dolari pe an. Dacă oceanul ar fi o țară, ar fi a cincea cea mai mare economie a lumii.
Complexitatea și interconectarea sistemelor oceanice fac ca abordările fragmentate și izolate ale științei oceanice să fie ineficiente în abordarea provocărilor oceanice. Atunci când disciplinele și instituțiile operează izolat, acest lucru slăbește capacitatea noastră de a dezvolta soluții cuprinzătoare - și poate chiar contribui în mod accidental la degradarea oceanelor, în loc să o prevină. Având în vedere presiunile accelerate asupra ecosistemelor marine, trecerea de la abordări fragmentate la abordări integrate în știința și guvernanța oceanică nu a fost niciodată mai urgentă.
Jean-Pierre Gattuso subliniază peisajul fragmentat al guvernanței globale, unde problemele oceanice sunt abordate izolat: clima în cadrul UNFCCC, biodiversitatea în cadrul CBD, transportul maritim prin intermediul OMI și pescuitul în cadrul OMC. Însă oceanul este un sistem vast și interconectat. UNOC-3, susține el, oferă o platformă rară și vitală pentru ca țările să abordeze provocările interconectate într-un mod holistic și coordonat, conectând instituții, sectoare și discipline pentru soluții mai integrate și mai eficiente.
Această fragmentare este similară cu însăși știința oceanică. În timp ce studia sistemele alimentare din Western Cape, Africa de Sud, Pereira a constatat că este imposibil să separe dinamica terestră de cea marină, având în vedere cât de profund modelează procesele oceanice mijloacele de trai de pe coastă, ecosistemele și securitatea alimentară. Cu toate acestea, multe modele și politici științifice încă tratează aceste sisteme separat. Acest lucru slăbește capacitatea noastră de a promova reziliența și de a impulsiona transformări juste și durabile.
Știința sustenabilității pornește de la întrebare, nu de la disciplină. Soluțiile la provocările globale sunt complicate, încărcate de valori și necesită sisteme de cunoaștere diferite.
Pereira îndeamnă oamenii de știință să se întrebe ce expertiză este necesară pentru a rezolva problema, mai degrabă decât cărui domeniu îi aparține. Acceptarea diverselor narațiuni ca parte integrantă a științei este esențială pentru navigarea prin complexitatea provocărilor oceanice. De aceea, știința trebuie să se implice în valori, putere și complexitate și să sprijine platforme pentru gândirea neliniară, transformatoare. De asemenea, necesită reflecție asupra direcției în care ne transformăm – și asupra sistemelor de valori care stau la baza acestor viitoruri imaginate.
Este important de menționat că știința de calitate poate fi riguroasă, având în același timp un impact semnificativ. Pereira solicită o mai mare transparență în ceea ce privește ipotezele din spatele întrebărilor științifice și o practică mai reflexivă, care să consolideze încrederea publicului și să invite perspective diverse.
Totuși, știința tradițională și sistemele de finanțare s-ar putea să nu fie încă concepute pentru a sprijini acest tip de muncă transdisciplinară, orientată spre soluții. Totuși, oceanul este un spațiu ideal pentru a experimenta cu acest model, tocmai datorită interconectării sale cu sistemele sociale și ecologice.
Depășirea provocărilor oceanice necesită eliminarea compartimentărilor izolate din cadrul științei și guvernării și reducerea decalajului dintre cunoaștere și politici.
Ca oameni de știință, trebuie să descriem cu sinceritate problemele cu care se confruntă ecosistemele, dar avem și responsabilitatea de a explora soluții și de a oferi opțiuni și sfaturi factorilor de decizie politică. Știința, deși nu este politică, este o fundație a adevărului. Trebuie folosită în politici pentru a servi oamenii. – Jean-Pierre Gattuso.
Gattuso subliniază necesitatea științei pentru a ghida soluțiile și a informa procesul decizional. El face referire la începutul anilor 2000, când populațiile de ton roșu din Marea Mediterană se prăbușeau din cauza pescuitului excesiv. Dovezile științifice au stat la baza cotelor impuse de UE și de organismele regionale de pescuit, iar astăzi, stocurile de ton roșu și-au revenit, contribuind la securitatea alimentară regională.
În mod similar, balenele cu cocoașă și-au revenit în Pacific în urma unei interzicerea vânătorii în 1986 de către Comisia Internațională pentru Vânătoarea de Balene, iar în Delta Mekongului din Vietnam, mangrovele distruse în timpul războiului au fost restaurate de comunitățile locale, stocând acum carbon la egalitate cu pădurile intacte, asigurând în același timp apărare naturală împotriva furtunilor și tsunami-urilor.
Totuși, prea des, oamenii de știință supraestimează incertitudinea, care, printre alți factori, reprezintă un obstacol în calea integrării eficiente dintre știință și politică. Gattuso subliniază faptul că factorii de decizie politică caută certitudine și informații concrete atunci când iau decizii. Prin urmare, el îndeamnă oamenii de știință să comunice concluziile cu mai multă încredere și să se concentreze pe beneficiile tangibile, în special pe cele pe termen scurt, pentru a capta interesul factorilor de decizie politică.
Pentru provocări urgente, la scară largă, așteptarea unei certitudini perfecte poate însemna o întârziere periculoasă. Știm deja suficiente informații pentru a acționa. În special în ceea ce privește problemele centrale pentru UNOC-3 – precum biodiversitatea, clima, resursele marine și poluarea cu plastic – chiar și o certitudine de 70% ar trebui să fie suficientă pentru deciziile politice. – Jean-Pierre Gattuso
Întrucât Gattuso rămâne sceptic cu privire la măsura în care factorii de decizie politică pot sau vor interacționa în mod semnificativ cu complexitatea științifică, el pledează pentru un proces în doi pași: oamenii de știință colaborează cu consilieri tehnici și intermediari de încredere, care pot apoi transmite informațiile cheie factorilor de decizie în formate mai ușor de digerat.
El face referire la COP25, unde el și alți oameni de știință au prezentat Raportul special al Grupului interguvernamental de experți privind schimbările climatice (IPCC) privind oceanul și criosfera, în fața unui public de 300 de delegați care au ascultat cu atenție ore întregi. Aceasta a fost dovada că știința poate rezona atunci când este împărtășită prin intermediul unor platforme credibile. Gattuso subliniază, de asemenea, necesitatea unui grup global de experți în știință și politici oceanice, similar cu IPCC, dar axat pe soluții. El subliniază că nu există un mecanism mai bun decât cooperarea multilaterală pentru a asigura că beneficiile oceanelor sunt protejate și împărtășite echitabil.
Organizații precum IPCC și IPBES au credibilitate și comunică eficient cu factorii de decizie politică. Cheia nu este de a dilua știința, ci de a o comunica prin intermediul unor platforme de încredere și bine stabilite, care fac legătura între lumea tehnică, științifică și politică. – Jean-Pierre Gattuso
Pereira este de acord - Cunoștințele științifice trebuie comunicate mai bine pentru a fi accesibile și concrete pentru factorii de decizie politică, dar fără a le lipsi de nuanțe. Ea avertizează împotriva tentației de a reduce complexitatea științifică la o simplă frază, subliniind că provocările complexe necesită abordări nuanțate, bazate pe specificul locului.
Nu ne mai cere să simplificăm complexul. Învățați să lucrați cu decizii complicate, bazate pe valori. Știința evoluează. Acum este momentul ca factorii de decizie să ne întâmpine la jumătatea drumului. – Laura Pereira
Pereira și Gattuso sunt clari: transformarea științei oceanice pentru a face față provocărilor actuale înseamnă îmbrățișarea interdisciplinarității, incluziunii și a unui angajament îndrăzneț și încrezător. Complexitatea oceanului nu ar trebui percepută ca o barieră în calea acțiunii, ci mai degrabă ca un îndemn la regândirea modului în care practicăm și utilizăm știința oceanică. De aceea, UNOC-3 poate fi un adevărat punct de cotitură, stimulând știința integrată și transdisciplinară și consolidând cooperarea multilaterală de care avem nevoie pentru a evita depășirea punctelor de cotitură care amenință ecosistemele oceanice.
Fotografie cu Paul Flatten pe Unsplash
Citește mai multe despre 2025-2034: Deceniul științelor solului pentru dezvoltare durabilă 
Citește mai mult despre Cinci ani până în 2030: alinierea cunoștințelor și acțiunilor privind sustenabilitatea 
Citește mai multe despre Criza oceanică necesită un nou tip de știință 
